gabriel liiceanu, despre ura

DESPRE URĂ

Gabriel Liiceanu — Studii de filozofie şi filologie clasică la Universitatea din Bucureşti. Bursier al fundaţiei Alexander von Humboldt. Profesor de filozofie la Universitatea din Bucureşti. Director al Editurii Humanitas.
Scrieri — Tragicul. O fenomenologie a limitei şi depăşirii (Univers, 1975; Humanitas, 1994,2005); încercare în politropia omului şi a culturii (Cartea Românească, 1981); ediţia a Ii-a, cu titlul Om şi simbol. Interpretări ale simbolului în teoria artei şi filozofia culturii (Humanitas, 2005); jurnalul de la Păltiniş. Un model paideic în cultura umanistă (Cartea Românească, 1983; Humanitas, 1991, 1996, 2004, 2005); Le Journal de Păltiniş (La Decouverte, Paris, 1998); Păltiniş Diary (CEU Press, Budapesta şi New York, 2000); Dziennik z Păltinişu. Pajdeja jako model w kulturze humanistycznej (Pograznicze, Sejny, 2001); Epistolar (coautor şi editor: Cartea Românească, 1987; Humanitas, 1996); Apel către lichele (Humanitas, 1992, 1996); Cearta cu filozofia (Humanitas, 1992, 2005); Despre limită (Humanitas, 1994, 2004, 2007); De la limite. Petit trăite ă l’usage des orgueilleux (Ed. Michalon, Paris, 1997); Itinerariile unei vieţi: E.M. Cioran urmat de Apocalipsa după Cioran. Trei zile de convorbiri — 1990 (Humanitas, 1995); Hineraires d’une vie: E.M. Cioran suivi de Les continents de l’insomnie (Ed. Michalon, Paris, 1995); Apocalypsen enligt Cioran (Dualis Forlags, Ludvika, Suedia, 1997); Declaraţie de iubire (Humanitas, 2001); Uşa interzisă (Humanitas, 2002); Despre minciună (Humanitas, 2006).
Traduceri mai importante — Platon, Hippias Maior, Euthydemos, Phaidros; Martin Heidegger (în colaborare), Originea operei de artă, Repere pe drumul gândirii, Introducere în metafizică, Fiinţă şi timp.
Filme — Exerciţiu de admiraţie (în colaborare cu Constantin Chelba, 1991); Eugene Ionesco. Ultimul interviu, 1992; Apocalipsa după Cioran (în colaborare cu Sorin Ilieşiu, 1995).

GABRIEL LIICEANU
DESPRE URĂ

Coperta
IONUŢ BROŞTIANU
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României LIICEANU, GABRIEL
Despre ură / Gabriel Liiceanu – Bucureşti: Humanitas, 2007
ISBN 978-973-50-1764-4
821.135.1-96
© HUMANITAS, 2007
EDITURA HUMANITAS
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România
tel. 021/317 18 19, fax 021/317 18 24
http://www.humanitas .ro
Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ: tel. 021/311 23 30,
fax 021/313 50 35, C.P.C.E. — CP 14, Bucureşti

Cuvânt înainte

Aceste pagini, ca şi în cazul textului Despre minciună, au fost prilejuite de o conferinţă „Microsoft” pe care am ţinut-o la Târgu Mureş, în ziua de 19 aprilie 2007. în dimineaţa acelei zile, în timp ce în aula Universităţii Petru Maior vorbeam despre „crima originară”, despre genealogia urii şi despre intelectuali şi ură, în Parlamentul ţării se puseseră în mişcare procedurile de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. Am început conferinţa spunând că nu pot fi cu totul întâmplătoare nici locul şi nici momentul în care ea se desfăşoară: „în martie 1990, ura dansa pe străzile oraşului dumneavoastră, după cum, în clipa în care vorbim, ura dansează pe băncile Parlamentului României. E greu să ne imaginăm un timp
———— 7 ____________

şi un loc mai bun pentru a vorbi despre ură. Acest discurs devine, acum şi aici, o manieră intelectuală şi simbolică de a exorciza ura. înţelegându-i, pur şi simplu, mecanismele.” Adevărul este că la subiectul acesta nu am ajuns întâmplător. De şase decenii în România se urăşte variat şi continuu. In România comunistă se ura din două direcţii: de sus în jos şi de jos în sus. Se ura din principiu. De sus în jos: era evident că guvernanţii unei ţări, care socoteau că populaţia este inaptă de libertate şi care o guvernau numai cu ajutorul minciunii şi terorii, o dispreţuiau şi o urau. Tot din principiu se ura şi de jos în sus, de vreme ce guvernanţii fuseseră impuşi cu forţa, iar alegerile se dovediseră o mascaradă. Apoi, când lucrul acesta a fost dat uitării şi când regimul comunist s-a instalat „pentru totdeauna”, ura a început să se hrănească din umilirea cotidiană. Toată lumea era infantilizată: fiecare gest care alcătuia viaţa noastră stătea sub binomul „e voie” – „nu e voie”. Aveai voie să spui asta, şi nu asta, aveai voie să vezi asta, şi nu asta,
———– 8 ———–

aveai voie să mănânci asta, şi nu asta, aveai voie să te înmulţeşti atât, şi nu atât, aveai voie să te distrezi aşa, şi nu aşa. Patruzeci şi cinci de ani trăiţi în frustrare, mizerie şi frică transformaseră România într-un tărâm al urii. Sentimentul activ al urii – activ, la drept vorbind, doar la o parte din populaţie, cea care încă mai avea sentimente publice -poate explica, într-o măsură cel puţin, căderea lui Ceauşescu.
De 17 ani încoace, de la „revoluţia din decembrie 1989″, lucrurile s-au schimbat şi totuşi cantitatea de ură acumulată în corpul societăţii româneşti pare să rămână intactă şi să se diversifice. în primul rând, pe un plan strict psihologic, în condiţiile în care resursele de creativitate se pot acum manifesta, reuşita faptei cuiva a ajuns să fie cântărită la noi prin cantitatea de ură pe care ea o stârneşte. Ura, aşadar, ca simptom al reuşitei. Lucrurile merg până într-acolo încât, „de dragul” urii, oamenii sunt dispuşi să facă orice, la limită să te împiedice să faci (chiar dacă astfel pierd odată cu tine), decât
———– 9 ____________

să-ţi vadă numele aureolat şi isprava recunoscută public. Se ajunge astfel la „ura sinucigaşă”, în care coechipierul preferă să te placheze decât să-ţi lase în seamă golul victoriei. Pe de altă parte, în plan social, ura care îşi are izvorul în cei 45 de ani de comunism pare inepuizabilă. Urăsc cei ce constată că persoanele care le-au schilodit vieţile şi destinele în comunism vor ca, după ce şi-au păstrat locurile, funcţiile şi atribuţiile puterii, să le organizeze iar, tot ei, vieţile şi destinele în noua societate. Aceştia din urmă, la rândul lor, îi urăsc pe cei care îi contestă şi care le periclitează, prin tresăririle lor periodice de indignare şi prin protestele lor mai mult sau mai puţin sistematizate, privilegiile, impunitatea şi puterea.
Pe acest fond, am socotit că o reflecţie asupra problemei urii este cât se poate de bine-venită: orice lucru înţeles poate fi mai lesne stăpânit. în acelaşi timp, este straniu să constaţi cât de puţin loc a acordat gândirea modernă unei chestiuni care face parte dintre trăsăturile înseşi ale modernităţii: de
———– 10 ———–

la sfârşitul secolului XIX istoria omenirii se defineşte prin explozia periodică, simultană sau alternativă a patru feluri de ură: ura de clasă, de rasă, de naţiune şi ura religioasă. Gânditorul care a mers cel mai departe pe linia evaluării impactului urii în societatea modernă şi pe relaţia acesteia cu clasa intelectuală a fost Julien Benda. Căderea în uitare, dacă nu ignorarea sistematică, a cărţii sale La trahison des clercs (Trădarea cărturarilor), apărută în 19281, nu poate fi explicată, într-un secol al tuturor angajărilor vinovate, decât într-un singur fel: prin ea, cei mai mulţi intelectuali s-au văzut confruntaţi cu o imagine de sine deloc complezentă. Ei erau acuzaţi de a fi abdicat, de dragul „pasiunilor politice”, de la menirea lor eternă: aceea de a apăra, peste vremi, valorile de adevăr, bine şi dreptate ale omenirii.
Când a scris cartea, Benda nu avea, aşa cum am avut-o noi desfăşurată retrospectiv, imaginea istoriei din secolul XX cu tot cortegiul atrocităţilor lui. Cu atât mai surprinzătoare, prin caracterul ei premonitiv, este
———— 11 ———–

analiza sa. Paginile de faţă s-au construit în fond pe ideea centrală a cărţii lui Benda: „Secolul nostru va fi fost secolul organizării intelectuale a urilor politice”. Am încercat, în textul conferinţei mele, să detaliez această idee, punând-o faţă în faţă cu ura şi cu crima originare, proprii lui Cain, şi să arăt, pe urmele lui Benda, ce eficacitate infinit mai mare are ura modernă faţă de cea biblică, care, nefiind dotată cu o ideologie, nu putea face din fiinţa umană echivalentul unei bombe cu neutroni, în speţă, cu vorbele lui Andre Glucksmann, o „bombă umană”. Această bombă încărcată cu ură, de departe cel mai explozibil „material” imaginabil, a putut omorî în secolul trecut peste o sută de milioane de oameni şi, după semnele existente, potenţialul ei de a ucide este departe de a se fi epuizat. „Bomba cu ură”, bomba fabricată din patimă umană şi dotată cu ideologie, este pesemne singura „armă globală”, singura prin care specia umană va reuşi să îşi vină de hac.
———— 12 ____________

în sfârşit, am încercat să văd care este raportul intelectualului cu ura după 1989 în România: cât de departe se află el, după ce a ieşit din comunism, de menirea sa eternă şi în ce condiţii mai poate ieşi el astăzi în piaţa publică, fără ca prin asta să ia automat parte la „organizarea intelectuală a urii”?

………….13…………….

prezentare Humanitas

download scribd

download esnips 

Advertisements

3 Responses to “gabriel liiceanu, despre ura”


  1. 2 atent February 10, 2008 at 6:32 am

    Relativ la cele spuse de Gabriel Liiceanu despre ura, afirmatiile imi par banale si irelevante. Ura este o caracteristica interactiva am spune necesara a oricarei societati, la fel ca respectul dragostea, aprecierea, dispretul, furia si celelalte, fiecare actionand ca agent agregant sau dezagregant de relatii umane, determinand cooperari sau confruntari de toate felurile.
    Intr-o lume in care este imposibil ca oricine sa aiba tot ce ar vrea, mai ales ca multi isi doresc ceace nu ar trebui sa isi doreasca, din ignoranta, prostie sau alte cauze nobile, antagonismele lucrative si afective sunt consecintele firesti ale tuturor cooperarilor si aprecierilor momentane.
    De fapt nu fiecare stare afectiva pozitiva sau negativa, ci afectivitatea este motorul social principal care indeamna oamenii sa se aprecieze, caute si adune, sau sa se deprecieze, respinga si conflictualizeze, iar apropierile si respingerile sunt determninate de multimea nevoilor cu care ne-a inzestrat necunoscutul si subtilul nostru autor .
    Inca acum doua milenii si jumatate, marele Budha sublinia rolul nefast al afectivitatii in viata umana si faptul ca ea provooca suferinte de toate felurile, suferinte pe care prectica propusa de el, (dar atat de dificil de urmat si finalizat cu succes), pretindea sa le inlature.
    Intreaga istorie a socializarii umane este un sir de conflicte si evident nu iubirea a fost cauza lor, sau poate era si iubirea transformata in opus, prin respingerea ei sau prin dispretuirea ei de cel care refuza sa o primeasca.
    As zice ca in prezent uram mai divers dar mai putin intens, din moment ce nu ne razboim la nvel macro social la fel de sistematic si sangeros ca inaintasii, dar daca ne gandim ca suntem doar la cateva decenii de cel mai amplu si salbatic conflict global, trebuie sa concludem ca ura-iubirea actioneaza inca ca o bomba cu ceas neamorsata, care poate oricand exploda, daca ii dam prilej de amorsare.
    Dar in orice societate , deci si in cea prezenta a fost si este mai multa implicare curiozitate, pretuire reciproca si as indrazni sa spun este si iubire mai multa, decat ura activa si argumentez asta prin faptul ca este aproape obligatorie o initiala relatie de iubire intre toate perechile de adolescenti, care as zice ca intra in maturitate iubind nu urand. Dar orice iubire poate deveni opusul, daca factorii socio-interactivi duc la asta, daca mas medial sugereaza tinarului inca imatur afectiv, relatii stupide sau aberante si il invita sa le experimenteze.
    Putem discuta despre orice si putea folosi si ura ca pretext de ane dovedi inteligenta si bunele intentii, dar apreciez ca numai o minte relativ naiva crede ca ura este predominanta si ca in paralel cu ea nu ar actiona si forte atractive la fel de intense si raspandite.
    Lumea este ca materia, in ea la nivel microscopic trebuie sa existe forte polare, numai astfel sunt posibile degajari de macro forte si energii care fac ceva, care schimba ceva, care distrug ceva si pun ceva nou in loc. Dar sa lasam filozofia celor care nu inteleg prea bine pe ce lume traiesc si sa cautam sa identificam rolul benefic al urii, rol care inlatura mereu din societate anumite personalizari si forte decizionale si le inlocuesc cu altele, care vor fi si ele iubite si urate , cu necesitate….


  1. 1 Despre Ura - Gabriel Liiceanu « Catalogul Nervilor de Sezon Trackback on January 16, 2008 at 5:19 pm

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




January 2008
M T W T F S S
« Dec    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Blog Stats

  • 11,547 hits

%d bloggers like this: